MARIA CRISTINA
MARIA CRISTINA
MARIA CRISTINA
Mult așteptatul moment a sosit în a doua zi de Brumar – Dumnezeu a binecuvântat tânăra familie Rus cu primul dintre cei trei copilași: un suflet de fetiță. Au numit-o Maria Cristina și zi după zi, împleteau neobosiți și fericiți gânduri, vise și ore nesfârșite de muncă pentru viitorul micuței.
Departe de Ardealul lor de baștină, suflețelul cu ochi mari, verzi și curioși, creștea însă părea sa fie ceva în neregula: nu vorbea. Ce poate fi mai tulburător pentru inima unui părinte, decât teama și grija pentru copilul său? Au urmat nopți nedormite, transformate în zile petrecute pe holurile cabinetelor medicale, diagnostice ambigue sau definitive … și toate scăldate în lacrimi și rugăciuni fierbinți către Maica Sfântă. N-au fost în zadar, căci una dintre zile a adus începutul alinării acestei mari încercări – diagnosticul corect: Maria nu vorbea, fiindcă nu putea auzi. Din acea clipă, timpul și-a pierdut dimensiunea în sufletul tinerei mame. Cu credință în Dumnezeu și speranță în viitorul minunii care le lumina casa, a început lupta pentru recuperarea fiicei lor.
Toate mergeau spre bine, când o nouă problemă a apărut: fetița nu putea desena după cerințele primilor ani de școală, precum ceilalți colegi de clasă. Alte nopți nedormite, îmbrăcate în rugăciuni și griji, alte zile de tulburare în familie. Într-una dintre acestea, mama Mariei Cristina, departe de țara sa și neștiind cui să se adreseze, a ales să străbată străzile orașului în căutarea unei soluții. Ideea s-a dovedit una excelentă, căci îi iese în cale Academia de Arte Plastice „José Luis Birigay” și totodată primul pas către descoperirea înclinațiilor artistice ale fiicei. Acolo, cu multă muncă și răbdare, formele desenate cu stângăcie au devenit minunatele tablouri de astăzi.
Cine o întâlnește pentru prima dată pe Maria Cristina Rus, nici nu poate bănui că adolescenta premiantă, cu personalitate puternică dar totodată cu ținută delicată și înclinații notabile către muzică și pictură și-a învățat talentele, sprijinită fiind de mama sa și protejată de Maica Sfântă al cărei nume îl poartă. Din adâncimea privirii sale de smarald strălucește noblețea sufletească așezată cu grijă prin educația primită acasă și în sânul Bisericii românești, alături de nașii ei de botez.
Maria așterne lumină și pace pe pânză, prin culoare și mângâiere prin note muzicale, își sprijină sora și frățiorul de fiecare dată când este nevoie, neuitând însă nici că are aproape 15 ani și ori de câte ori se ivește ocazia, se bucură de compania prietenelor ei, la cinematograf, în parc sau în excursii, așa cum este și firesc la vârsta sa. Am întrebat-o dacă are prieten (de, iscoditoare din fire!) și mi-a răspuns râzând, degajată, ca un adult „-Nu îmi trebuie prieten deocamdată.” Mi-a tresărit inima de admirație, văzându-i determinarea exprimată cu atâta lejeritate.
Felicitări și mulțumiri familiei, pentru că prin strădaniile sale dăruiește societății noastre o tânără educată, talentată, care face cinste comunității românești.
(Autor: Narcisa-Mădălina Basarman, 11.09.2017)
Puede encontrar más textos míos en https://parohiaortodoxalogrono.blogspot.com/ y https://madalinabasarman.blogspot.com/